fbpx

Ari Loc de joaca

descopera!

Loc de Joaca pentru bebelusi si copii mici

Ari este un loc de joacă și petreceri pentru bebelusi si copii mici… și pentru părinții lor.

Este un loc de joacă diferit, creat în idea unui club special pentru copii dar cu gândul la părinți.

Bebelușul tău începe să fie tot mai activ, tot mai interesat de mediu lui înconjurător, de oameni și de alți copii. Adoră să petreacă timp de calitate cu părinții ți cu bunicii lui. Jocul  și joaca sunt cele mai importante activități ale copilului deoarece contribuie la dezvoltarea lui de lungă durată. Bebelușul începe să exploreze prin joacă încă din primele luni. Pe lângă  faptul că este distractivă, joaca îl ajută să învețe lucruri esențiale, îl stimulează să invețe mereu lucruri noi, să își dezvolte intelectul și să își formeze încrederea în forțele proprii.

Copii dezvoltă foarte rapid anumite abilități și sunt foarte sociabili. Ei simt nevoia de socializare încă din primele luni când încep să își formeze o viziune asupra lumii. Jocul îi ajută să se integreze într-un grup, să deprindă anumite aptitudini și capacități care participă la fericirea lui și a părinților săi.

Desigur, joaca este importantă, însă la fel de importantă este și siguranța lui. Vestea bună este că în Arad s-a deschis un loc de joacă special pentru bebeluși și copii mici: Ari loc de Joacă.

Ari Loc de Joacă e un concept dezvoltat din pasiune pentru educație și frumos, pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor, a părinților lor dar și a familie și a comunității, ca un întreg. Este un loc de joacă și petreceri creat special pentru bebeluși și copii mici, este un club de activități și petreceri pentru copii mici și pentru părinții lor. Este un spațiu creat pentru joaca celor mici, pentru dezvoltarea de abilități, cunostințe și mai ales pentru dezvoltarea creativității lor.

La Ari copiii se pot juca în deplină siguranță, pot explora spațiul special creat pentru ei, se pot juca împreună cu jucării specifice fiecărei vârste sub atenta îndrumare a personalului calificat. Toate dotările din cadrul locului de joacă sunt gândite pentru a oferi experiențe memorabile tuturor copiilor, indiferent de vârstă. Și bineînțeles în timp ce copiii se distrează părinții se pot relaxa în zona destinată lor. Ari Loc de Joacă este locul unde ne dorim să răspundem nevoilor de joacă și distracție ale copiilor, nevoilor de conexiune și socializare în același timp cu nevoile de siguranță, curățenie, relaxare și diversitate ale părinților.

Considerăm că succesul copiilor depinde de educația lor îndeosebi în primii ani de viață și toți cei cu care copii interacționează au un impact, mai mic sau mai mare, asupra lor. Astfel că ne dorim să participăm la dezvoltarea frumoasă a copiilor și părinților prin joacă, prin intermediul cursurilor și seminariilor pe care le propunem, prin întâlnirile de networking și dezvoltare, prin evenimentele distractive și prin petrecerile pe care le organizăm.